Dacă ne imaginăm tot argintul pe care omenirea l-a extras vreodată din pământ și îl turnăm într-un singur corp, rezultă un cub cu o lungime a laturii de aproximativ 54 de metri.
Un singur obiect.
Ușor de cuprins cu privirea.
Aproape liniștitor.
Însă acest cub există doar în imaginația noastră.
În realitate, argintul nu este concentrat, ci larg dispersat:
sub formă de monede și lingouri în seifuri, dar mai ales în aplicații tehnice – în electronică, medicină, energie solară, baterii, purificarea apei și multe alte domenii.
O parte considerabilă a acestui argint este:
integrat permanent,
uzat prin utilizare,
sau poate fi recuperat doar cu un efort tehnic și economic ridicat.
Astfel, argintul dispare parțial definitiv din stocul disponibil.
Argintul ocupă un rol special printre metalele prețioase.
Este în același timp un activ de valoare și o materie primă industrială.
În timp ce aurul este aproape exclusiv tezaurizat, argintul este consumat.
Acesta nu circulă la nesfârșit – o parte din el se pierde.
Exact aici constă diferența decisivă.
Cubul de argint imaginar ne pune în față un adevăr central:
Cantitatea totală de argint extras pare mare.
Cantitatea disponibilă efectiv nu este.
Cu cât argintul este utilizat mai intens în industrie, cu atât devine mai rară partea care mai este disponibilă ca investiție fizică.
Cubul de argint nu este un argument, ci un model de gândire.
Acesta marchează punctul de plecare pentru o întrebare mai amplă:
Ce înseamnă această raritate deosebită pentru argint ca investiție fizică?
În următoarele articole va fi vorba exact despre acest lucru –
și despre motivul pentru care argintul nu ar trebui privit izolat, ci întotdeauna în legătură cu utilizarea, disponibilitatea și alte active tangibile.
